October 22, 2019

Article at Fotbal Vest

Masa verde 22.10.2019

Motto: Cel mai sigur mod de a corupe un tânăr este a-l convinge să aprecieze mai mult oamenii care gândesc la fel, decât pe cei care gândesc diferit (Friedrich Nietzsche)

Ne urmăreşte spectrul progresului, în tot ceea ce facem. Cu atât mai mult în fotbalul nostru local, unde căutăm să privim mai degrabă la promisiunea viitorului, decât la incertitudinea prezentului. Iar amânarea etapelor pe seama unor convocări la naţională reprezintă totodată o satisfacţie şi o dezamăgire. Satisfacţie, dacă este să uităm că la un moment dat trimiteam juniori la naţionale cu microbusul. Dezamăgire fiindcă deşi absenţa unui junior ar putea-trebui să fie şansa altuia, preferăm minimizarea riscului asociat cu un debut.

Realitatea este că fotbalul timişorean a regresat în ultimii doi ani la nivelul performanţei înalte, rămânând fără unicul club care a reprezentat oraşul în Liga I din 2012 încoace, ACS Poli. Academia de copii a fostei prim-divizionare a fost împărţită de cele două cluburi rămase în liga secundă, ASU Politehnica şi Ripensia, dar şi de alte instituţii sportive din zonă, cum este LPS Banatul. Speranţa stă tocmai în aceste generaţii care termină în curând junioratul, 2001-2002-2003, din care, cu mare probabilitate, Timişoara ar putea să-şi închege un viitor sportiv. Ar trebui să savurăm orice oportunitate al unui debut, al revederii unui tânăr printre „cei mari”.

Campionii de la LPS Banatul, născuţi 2002-2003, care au câştigat sezonul trecut Cupa României la U17 şi au terminat pe locul secund în Liga Elitelor, şi-au găsit în parte casa la Ripensia, unde domină...Campionatul Naţional U19, cât şi cel de U17. Este o situaţie nefericită pentru aceştia, căci Academia Ripensiei nu s-a clasat între cele care au acces la Liga Elitelor, ceea ce face ca tinerii să joace în competiţii inferioare valoric. În ceea ce priveşte grupele mari de la ASU Politehnica, se remarcă cea de U17, cu jucători născuţi 2003-2004, care conduce detaşat seria de vest în Liga Elitelor, o generaţie care promite mult şi a propus deja câteva nume lotului de seniori a secund divizionarei. Nu în ultimul rând, şi ACS Poli îşi mai joacă rolul de formatoare, oferind timp de joc la seniori multor tineri care pot acumula experienţă şi să crească în mediul competitiv al Ligii a III-a. Iar dacă ACS Poli generează pasiune şi capătă sens în existenţa sa chinuită, părăsită din acest sezon, este prin aceşti băieţi.

Din păcate, supravieţuirea rămâne obiectivul principal al celor două secund divizionare. Ripensia nu şi-a asumat multe riscuri în acest sezon cu jucătorii tineri, mergând în principal pe mâinile unui portar U20, Dobre sau Mociu, în vreme ce pe teren s-au bazat pe Vlad Chera şi Tudor Călin, primul împrumutat de la Viitorul Constanţa. Impresia lăsată de clubul roş-galben este că încă nu ştie exact cum să efectueze integrarea tinerilor în fotbalul de seniori, netrecând decât în mod excepţional borna anului de naştere 2000, chiar şi atunci când pierd cu 0-5 sau câştigă cu 7-2. În lipsa unei competiţii puternice la juniori, ar fi fost cu atât mai de aşteptat cooptarea constantă a unul-doi juniori pe banca formaţiei antrenate de Alexandru Pelici.

În curtea celor de la ASU Politehnica, strategia pare să aibă un contur mai bine definit, dar nu oferă certitudini. În urmă cu doi ani, părea că Alexandru Gaşpar va fi primul important reprezentant al generaţiei sale, însă apoi a fost folosit puţin, venindu-i rândul lui Alexandru Borbei. După tevatura cu semnarea contractului din această vară, Borbei şi-a pierdut locul de cinste şi, cel puţin până în acest moment, pare să fi fost devansat de Denis Radu. Într-un fel este de înţeles, căci sunt cu toţii la o vârstă la care evoluţia fizică poate fi decisivă. Titularii posturilor de U20 sunt, asemeni Ripensiei, un jucător împrumutat de la Sepsi Sf. Gheorghe, Călin Popescu, şi fundaşul dreapta Călin Jurj.

Cazul lui Jurj este chiar un bun exemplu de integrare constructivă, jucătorul de bandă fiind folosit peste 1000 de minute sezonul trecut, ceea ce l-a pregătit pentru acest sezon, când este „obligatoriu” om de bază. Logica, deci, este să ai mereu acei unul-doi juniori pe bancă, pe care crezi că îi poţi pregăti pentru sezonul care vine, fără să trebuiască să te bazezi pe împrumuturi care nu aduc beneficii certe dincolo de perioada angajamentului. Ca să nu zicem că ar trebui să pregăteşti până la cinci juniori pentru a face pasul, fiindcă doar aşa te acoperi pentru două locuri de prim unsprezece.

Problema este că revenim la condiţia supravieţuirii, care îţi limitează luxul rodării fără griji. Perspectiva imediată pentru toate cluburile timişorene este, în cel mai bun caz, cea a ligii secunde, un eşalon bipolar, înăsprit puţin la vârf, cu costul unei inflaţii salariale cauzată de anumite „cluburi de tradiţie”, şi distrus la bază, cu trei cluburi care momentan fac mai degrabă act de prezenţă. Ca în anii anteriori, pare că doar două locuri retrogradabile sunt puse la bătaie echipelor care nu au grave probleme financiare, iar Ripensia şi ASU Politehnica luptă să le evite.

Cluburile timişorene au de găsit un echilibru greu de dobândit, chiar şi mai greu de păstrat – cel puţin până când se schimbă ceva fundamental în capacitatea lor de finanţare a activităţii sportive.